Alba: lumpenproletariat si cocalari

Alba e o macheta a Romaniei, dar una care ii augmenteaza conditia patologica. E sub ochii nostri, dar ametiti de problemele cotidiene, imbatati de formalitati si cretinizati de lipsa unor repere veritabile, trecem adesea peste defectele ei abisale sau invatam pur si simplu sa convietuim in acest lupanar al imbecilitatii si prostului gust. Ne conformam unor trasee sociale si mentale din inertia convivialitatii, dar aceasta conformare nu e nimic mai mult decat un compromis, ea nu ne face cinste.
Ajungem si noi sa credem in forta unor calitati ale locului pentru ca ni se servesc atat de des incat devenim dependenti. Bunaoara stim ca albaiulienii sunt "in sufletul Romaniei", ei locuiesc la "Mecca romanismului", sunt de o "blandete nativa", dar sunt si "aprigi la manie", sunt "urmasii lui Horea si Iancu", sunt "urmasii glotasilor de la '48", sunt "ospitalieri" etc. Mie unul mi-e scarba de delasarea, de incremenirea asta onanista! Pai astea sunt calitati?! Nu sunt decat niste indicatori ai incremenirii, ai puturoseniei, ai lui "lasa, ba, ca merge s-asa!". "Blandetea" asta proverbiala rezista doar pana in momentul in care tu, in vestmant de poet, ca atat poti, arati cu degetul spre sufletul fetid al unei lumi decazute. Atunci se dezmeticesc toti din dejectia propriei lor incremeniri, se pun in miscare, iti raspund cu amenintari, violenta, ura, sangre, suturi in cur, desi tin sa iti precizeze ca "noi nu vorbim urat", dupa care se intorc catinel in gunoiul lor caldut.
Deci, intocmai mafiotilor, trebuie sa pastram un cod al tacerii, sa ne constientizam lumea in care traim ca pe o boala rusinoasa cu care sa ne obisnuim si sa traim mandri. Mandri de Alba!
Ce inseamna un om de valoare pentru noi? Va spun eu, "omul care se descurca"! Contine atat sens sintagma asta, Dumnezeule! De cate ori nu ati auzit-o? "Cutare se descurca", "toata stima pentru el, e descurcaret" si altele asemenea. Pentru noi, alfa si omega sunt prinse in aceasta formula diabolica! Urla cameleonismul din noi prin asemenea filosofii de viata, dar ne deranjeaza cand altii sesizeaza. Ce Revolutie Franceza, ce libertatea gandirii si a opiniei liber exprimate? Ca aici a auzit cutare pinguin cu functie ca "ti-ai facut blog si nu i-a placut". Poti sa ai toate functiile din lume, daca esti incult tot asa ramai. Tot marunt. Tot jalnic. Tot o umbra nelegitimata pe pamantul asta.
Si ce daca eu nu am cum sa vad in Alba chipuri apollinice? Ce daca vad trupuri respingatoare, teriomorfe? Le vad pentru ca fetele si corpurile sunt oglinda sufletului. Vad o mare doza de urat pestilential mixat cu libidinos penibil pentru ca, din cand in cand, nu ma mai pot preface ca nu vad. Pentru ca mizeria intelectuala si sufleteasca strabate toate straturile existentei, si interioare si exterioare. Vorbesc despre trupuri grotesti si pentru ca pana si cei mai inerti oameni isi ridica un semn de intrebare daca le spui ca sunt urati. Altfel poti sa ii faci prosti si sa le argumentezi asta, iti vor raspunde cu impertinenta sau nu se vor deranja absolut deloc, pentru ca, pe undeva, isi constientizeaza si ei conditia, dar sunt fericiti la caldurica emanata de propria lor demi-inteligenta balegoasa si supuranda. Dar daca le arati cat sunt de urati trupeste isi vor ridica mai mult decat o spranceana achimeana (prietenii stiu de ce). Ca dovada, din textul anterior doar atacul la adresa datelor antropomorfe a starnit revolte. Revolte prostesti, copilaresti, le-as cataloga, desprinzand ideea din contextul care o incadreaza si o defineste.
Cam asta e, in linii mari, logica unui discurs in care infierezi trupuri si chipuri. Repet, e vorba de un portret vizibil dar si subliminal al albaiulienilor, care nu poate fi insa desprins nici de co-text, nici de con-text (Dumnezeule, am inceput sa vorbesc ca stim noi cine!). Acest portret trebuie relationat cu dezamagirea produsa-mi de concursul "Mandridealba", cu o rabufnire literaro-blogistica, precum si cu ratiunea initiala a acestui blog. Scos din context prosteste va putea parea hiperbolic si maladiv unora mai slabi de inger.